Devierea Gandirii

Originalul: The old switcheroo de Adam Khan.

Devierea Gândirii

Toţi avem momente în care ne gândim la lucruri negative asupra cărora nu avem nici o putere: Ceva de la ştiri, ceva ce s-a întâmplat ieri, un coleg care ne-a enervat, o politica de firmă. Timpul petrecut rumegând astfel de lucruri este irosit. Este mai rău decât irosit pentru că duce la creşterea producţiei de hormoni de stres in corp care ajung în sânge şi dăunează sănătăţii.

Când îţi dai seama că te gândeşti la ceva negativ şi vrei să te opreşti, aş vrea să-ţi spun de o tehnică prin care poţi face asta dar… nu pot. Mintea nu funcţionează aşa. Este ca un râu care continuă să curgă şi chiar dacă pui un baraj până la urmă va umple zona şi va trece peste baraj, va continua să curgă. Un râu trebuie să curgă. Nu-l poţi opri.

Dar îl poţi redirecţiona.

Lucrul acesta este valabil şi pentru minte. Continuă să curgă; continuă să gândească. Nu o poţi opri. Dar poţi să o redirecţionezi.

Când te gândeşti la un lucru negativ asupra căruia nu ai nici o putere, redirecţionează-ţi mintea. Sunt un milion de lucruri la care te poţi gândi dar haide să alegem unul bun acum în loc să aşteptăm până o să fim deranjaţi de cineva. Iată o zonă extrem de utilă spre care îţi poţi redirecţiona mintea: Complimentarea altor persoane.

Şi tu şi eu luăm multe lucruri ca şi cum ni s-ar cuvine şi ar fi bine dacă am aprecia ce fac ceilalţi pentru noi dar nu o facem, cel puţin nu pe cât de des am vrea. De ce? Pentru că trebuie să ne gândim la lucrul respectiv. Când facem un compliment fără să ne fi gândit in prealabil de obicei este superficial, general sau fals. Pentru a face un compliment cum trebuie să ne gândim.

Dar nu avem timp să ne gândim la aşa ceva – suntem prea ocupaţi gândindu-ne la lucruri negative asupra cărora nu avem nici o putere. 😉

Din acest moment înainte foloseşte momentele când rumegi inutil lucrurile negative pe post de declanşator – ceva care să-ţi amintească să te gândeşti la a face un compliment cuiva. Foloseşte această ocazie pentru a devia gândirea, pentru a îi imprima o nouă direcţie. Ce lucru fain a făcut persoana respectivă? Minor sau major, nu contează. Data viitoare când te întâlneşti cu persoana respectivă spune-i că apreciezi lucrul respectiv. Faptul că faci aceasta la ceva timp după ce s-a întâmplat, arată că lucrul respectiv este important pentru tine ceea ce face să fie şi mai puternic complimentul.

Fă complimente mai sincere şi mai bine gândite şi relaţiile tale vor fi mai bune, viaţa ta va fi mai bună, lumea va fi mai bună. Şi o modalitate de a oferi mai multe complimente este să deviezi gândirea negativă.


Când vrei să încetezi a rumega ceva negativ:
Direcţionează-ţi gândurile spre ce apreciezi şi exprimă-te.