Toţi trecem prin greutăţi… dar mă întreb oare câţi văd în greutăţile acestea iubirea divină?
Marea majoritate par a se prăbuşi sub povara lor pierzând şi ultima brumă de credinţă pe care o mai aveau. Ajung sa ridice pumnul la Dumnezeu în loc să-i mulţumească. Trăiesc într-un veritabil iad, într-un loc al suferinţei, al tristeţii şi al scrâşnetului din dinţi.
Citeam recent că Dumnezeu nu a închis porţile iadului, porţile iadului sunt închise din interior. Fiecare dintre noi ne creăm propriul iad şi de multe ori închidem poarta, tăind astfel accesul persoanelor care ne pot ajuta, care ne pot aduce din nou la lumină. Ne retragem într-un colţ întunecat şi ne punem pe plâns. „De ce Doamne, de ce eu, de ce a trebuit să mi se întâmple mie asta? Unde ai fost când am avut nevoie de tine? De ce ai lăsat să se întâmple nenorocirea? Ce vină am avut? Unde e dreptatea ta Doamne?”
Toată suferinţa vine din interpretarea pe care o dăm noi evenimentelor. Ne simţim singuri, marginalizaţi, privaţi până şi de iubirea divină. E doar interpretarea noastră, lucrurile nu pot fi mai departe de adevăr.
Lucrurile pe care le facem sunt atât de lipsite de sens uneori încât dacă ne-am opri un moment să le analizăm ar deveni comice. De multe ori ne asemănăm cu un agricultor, unul dus cu pluta, unul ce stă în faţa unui câmp fertil şi ridicând pumnul la cer îşi blestemă soarta „Cum am să trăiesc, nu pot manca pământ!” Sau poate că el şi-a dat seama că ar trebui însămânţat pământul şi aruncă la întâmplare câteva seminţe iar când vede rodul… iar se plânge, „Puţin Doamne, atât de puţin, cum de vecinul are atât de mult şi eu atât de puţin?” Sau poate cu trecerea timpului, studiind puţin, se apucă să cureţe pământul, să-l are şi să-l pregătească pentru însămânţat, să pună în el sămânţă bună dar revenind a doua zi iar ridică pumnul la cer, „Unde-s roadele mele Doamne? Am făcut totul ca la carte şi nu văd nimic.” Poate vede nori de ploaie şi are impresia că totul este pierdut. De ce suntem aşa? De ce vrem totul fără muncă? De ce vrem totul instant? De ce ne descurajam la primul semn de greutate?
Încercăm să imităm şi noi ce vedem în jur dar din păcate ce vedem în jur ori nu prea este vrednic de imitat ori reprezintă doar vârful unui aisberg. Vedem rezultatele extraordinare ale unei persoane dintr-o muncă aparent uşoară fără a vedea anii de muncă asiduă ce au dus la câştigarea capabilităţii de a face munca aceea „uşoară”. „Chirurgul X taie puţin pe aici, puţin pe dincolo şi câştigă într-o oră cât nu fac eu într-o lună”… Poate, dar chirurgul acela a petrecut o viaţă învăţând cum să taie. Chirurgul acela nu a clacat când a văzut teancuri de cărţi de sute de pagini pe care trebuia să le citească ci le-a luat una câte una până le-a terminat. A suportat ani de zile un salariu mai mic decât al unui măturător, lucrând ore imposibile şi a continuat să înveţe iar acum se bucură de roadele muncii sale. Acum e vremea recoltei lui.
Ma numesc Stefan Dumitru. Am 51 de ani.
Am citit aproape toate paginile tale.
Tu ai descoperit de fapt Cine esti. Dar nu in totalitate.
Asta explica succesul pe care il declami si nu e deloc rau ce ai reusit. Totusi trebuie sa te observi ca un actor pe scena teatrului lumii.
Ai dreptate in scriiturile tale, de cele mai multe ori, dar ai
nevoie si de un model tehnic al psihicului uman. Acesta te poate ajuta sa intelegi de ce esti contradictoriu (ca orice fiinta umana, dealtfel).
Ma refer la “monstrul de jumatate de tona” numit obicei care pare foarte greu de urnit. De fapt acela pleaca singur daca stii ce sa-i soptesti la ureche, fara a te lupta cu el.
A intelege ce se afla sub sfera mintii constiente si a invata sa-ti folosesti subconstientul este tot secretul accederii la forul tau divin: sinele personal. Atunci Forta este cu tine si tu esti chiar Forta.
Mintea umana este compusa din trei module interconectate intr-un mod ciudat si aparent ilogic. Daca stii schema de conectare si proprietatile celor trei module poti realiza ORICE.
Dar suporti TOATE consecintele.
Si nu poti beneficia de scuza ca “n-am stiut”.
Cand zic orice, nu exagerez de loc. A spus-o si Iisus, pe care-l citezi adesea, ca “de veti spune unui munte sa re ridice si sa se arunce in mare, asa va fi”.
Ceea ce ai incercat sa elimini si sa inlocuiesti in personalitatea ta este o metoda empirica, dar eficienta, de deprogramare si deconditionare a superegoului tau.
Am facut si eu astfel de cercetari si stiu din experienta ceea ce-ti vorbesc.
Daca doresti sa discutam, poti sa-mi scrii la adresa indicata. Inca nu am pagina de web, desi am 50MB rezervati odata cu abonamentul de ADSL.
Nu mi-am facut pentru ca nu am ce sa scriu. Ar fi o pagina probabil inutila si plina de inexactitati, oricat as vrea sa fie o oglinda a Adevarului.
Sunt prea pretentios si nu vreau sa scriu decat adevaruri eterne. De aceea nu pot scrie aproape nimic.
Totusi, m-am resemnat si am inteles ca este imposibil sa exprimi adevarul total in cuvinte. Nu am de ales, asa ca voi face acest pas care nu-mi place. Sper sa murdaresc cat mai putin eterul.
Asa este acest vis pe care il visam cu ochii larg deschisi, numit viata.
Cu stima,
Stefan