Am avut un mic accident cu unul din articole… şi am reuşit să-l şterg din greşeală. Noroc că aveam o copie de siguranţa.

Originalul: Are You a Bear or an Eagle?
”This article is copyright © 2006 by Steve Pavlina.”

Eşti un Urs sau un Vultur?

Uneori, când vorbesc cu soţia in public, pare a fi o scena din filmul “Dogma” unde Loki si Bartleby merg printr-un aeroport vorbind despre faptele lor anterioare ca îngeri. Adesea privim in jurul nostru la oamenii „adormiţi”, realizând ca abia pot fi catalogaţi ca fiinţe conştiente. Ei îşi duc viata având slujbe fără sens, suportând relaţii care nu îi împlinesc şi drogându-se pentru a evita sa-şi înfrunte fricile de neînfruntat. Conversaţiile lor nu sunt decât despre banalităţi.

De fiecare data când întâlnim pe cineva nou, una din primele întrebări care ne vin în mine e: “Este deja trează această persoană?” Marea majoritate a oamenilor sunt încă adormiţi, înţelegând prin aceasta ca nu sunt încă conştienţi de rostul pe care îl are viaţa lor, de ce sunt aici, care e scopul lor. Puteţi identifica uşor astfel de persoane punându-le o simplă întrebare “De ce eşti tu acum pe pământ?” Aceşti urşi - noi le spunem urşi adormiţi pentru ca sunt încă în hibernare - nu pot răspunde inteligent la această întrebare pentru că este dincolo de modul lor normal de a gândi. Dar oamenii conştienţi (şi cei ce devin conştienţi) vor considera întrebarea ca fiind cu adevărat importantă şi vor fi capabili sa furnizeze un răspuns inteligent, chiar dacă deocamdată nu e format pe deplin. Eu îi văd pe oamenii conştienţi ca pe nişte vulturi, pentru ca au ochi enormi şi se ridică în zbor deasupra pământului, asimilând totul şi fiind capabili să vadă clar la distantă.

Un efect interesant pe care l-am sesizat este că dacă luăm un urs cu noi, putem uneori să-l ridicam temporar la statutul de pui de vultur. Astfel de situaţii furnizează conversaţii interesante - este un deliciu sa ridici conştiinţa unui urs până la punctul în care ei încep să vorbească despre cer. Dar până ce ursul nu-şi adună curajul de a trece prin lecţiile vieţii necesare pentru a se trezi cu adevărat, această ridicare este instabilă. Urşilor nu le prea place să zboare şi ei nu pot acorda prea multa atenţie cerului fără a simţi o dorinţa intensă ori să fugă înapoi în peştera lor ori sa-ţi sfâşie braţul. Totuşi… e distractiv cât durează.

Din păcate, unii urşi sunt afundaţi atât de adânc în peşterile lor încât nu putem să-i trezim uşor din somn. De fapt ei sunt atât de paralizaţi de frică încât nu pot strânge nici măcar un gram de curaj pentru a o înfrunta. Aceştia sunt urşii care vor nega cu vehemenţă existenţa la orice din afara peşterii. Încă puteţi trezi un astfel de urs folosind forţa şi trăgându-l în lumină, dar lucrul acesta este foarte periculos, e nevoie de ceva îndemânare pentru a manipula un astfel de urs furios. Dar furia este un pas pozitiv ce îi îndepărtează de frică şi îi aduce mai aproape de trezire, astfel în ciuda emoţiilor negative, aceasta este calea rapidă de a trezi un urs şi a-l face vultur.

E un procedeu ciudat să convingi un urs să iasă din peşteră şi să-i araţi cum e cerul. Multor ursi nu le place lucrul acesta deloc si ei vor ataca feroce pe orice persoană ce încearcă să le deranjeze somnul. În fiecare săptămână se găsesc câţiva urşi care se supără foarte tare pe mine pentru ca i-am deranjat din somn. De vreme ce urşilor le e frică să zboare, nu le place să le fie reamintită existenţa cerului sau să li se amintească de o parte din fraţii lor ursi care au părăsit peştera urşilor pentru a deveni vulturi. Acestea sunt lucruri pe care urşii încăpăţânaţi nu vor să le înfrunte de vreme ce aceasta ar însemna să recunoască faptul ca ar fi putut trăi ca vulturi de mult în loc sa-şi petreacă toată viaţa lor într-o peşteră.

Nu mai are rost să spun că de mult timp urşii au votat să nu mă mai lase în peştera lor, dar, purtând un costum de urs, tot reuşesc să mă mai strecor din când în când. Aceasta este o metodă eficientă atât timp cât îmi ţin gura închisă, de vreme ce urşii vor recunoaşte că vocea mea nu sună ca cea a unui urs. Totuşi, uneori pur şi simplu nu pot rezista tentaţiei - recunosc că distracţia mea preferată implică să iau o cutie cu artificii şi o lampă de sudură şi să intru într-o peşteră de urşi. Nu poţi spune că ai trăit până nu vezi cum reacţionează urşii la asta.

Din fericire unii urşi trăiesc o experienţa extraordinară şi edificatoare atunci când întâlnesc alţi vulturi şi când le este arătat cerul. Aceştia sunt urşii care sunt pregătiţi pentru a începe antrenamentul necesar pentru a deveni vulturi. S-au plictisit de viaţa din peşteră, poate chiar sunt deprimaţi de ea. Nu se mai pot bucura în peşteră, dar nici nu ştiu unde să meargă în altă parte de vreme ce peştera e singurul loc pe care îl cunosc şi pare a fi un loc Ok pentru ceilalţi urşi. Cu ceva imbolduri aceşti urşi sunt pregătiţi să recunoască ca slujbele din peşteră sunt fără sens privite în ansamblul marelui plan, relaţiile cu ceilalţi urşi sunt superficiale şi nesatisfăcătoare, şi faptul că atunci când sunt prinşi intr-o capcană de urs doare tare rău. Deşi pe din afară încă arată a urşi şi ceilalţi urşi îi tratează ca unii de ai lor, pe interior ei încep să se simtă foarte ne-ursi.

Din păcate, de vreme ce urşii depăşesc copleşitor la număr vulturii, este foarte greu pentru un urs să înţeleagă ce se întâmplă atunci când începe să se trezească. Ursul e posibil să fie indispus, foarte nemotivat să facă lucrurile ce par a plăcea celorlalţi ursi. E posibil să apeleze la ajutorul altor urşi dar nici una din soluţiile pentru urşi nu funcţionează prea bine. Pe termen lung, lucrurile doar se înrăutăţesc şi ursul se simte din ce în ce mai deconectat de lumea lui - singura lume pe care o cunoaşte. Am foarte multă compasiune pentru astfel de urşi; procesul de trezire nu e unul uşor.

Vulturii, în schimb, sunt antrenaţi să recunoască astfel de urşi ce se trezesc şi astfel urşii se vor simţi atraşi în mod natural către vulturi (chiar daca fraţii lor urşi îi vor avertiza să nu facă aceasta de vreme ce alţi ursi s-au dus să vadă vulturii şi au fost schimbaţi permanent, iar acum abia daca mai pot funcţiona cum trebuie ca urşi). Pe aceasta cale ursul va întâlni noi provocări, multe din ele vor fi foarte dificil de înfruntat, dar ursul va descoperi pana la urma o mare împlinire urmând această cale. Timp de câţiva ani de antrenament, ursul e posibil sa păşească în ambele lumi, uneori trăind ca urs alteori ca vultur şi nereuşind să se integreze în nici una din lumi. Aceasta poate fi foarte ciudat pentru urs, dar dacă ursul nu renunţă, va părăsi până la urmă definitiv lumea urşilor şi se va alătura vulturilor. Cu vulturii ursul se va simţi acasă.

Ca antrenor de urşi am fost agresat de câteva ori, dar se merita dacă exista şansa să pornesc încă un urs pe calea către vulturi. Lumea aceasta are deja mult prea mulţi urşi şi mirosul din peşterile lor începe să împută toată pădurea. Dar partea frumoasă este că odată ce un urs se antrenează să fie vultur, acel urs se poate întoarce să antreneze alţi urşi să devină vulturi. În ultima vreme am început să văd din ce în ce mai mulţi vulturi pe cer, deci cred că efectul începe să se accelereze. Cred că marea majoritate a conducătorilor de urşi habar n-au ce se întâmplă, dar probabil că nu va mai trece mult timp până când ei o să înceapă să sesizeze că din ce în ce mai mulţi urşi pleacă din peşterile lor şi nu mai revin niciodată. Între timp, vulturii fac stocuri de artificii.